~

Today I only miss the sun on my face.

~

Imi place candoarea oamenilor foarte tineri. Imi place claritatea cu care vad ei "esentialul", ca si cum n-a mai facut-o nimeni inaintea lor. Imi plac mofturile, polemicile si inversunarea lor. Imi place mirarea lor si faptul ca au o opinie argumentata despre orice. Imi place indrazneala lor. Imi place cum disting intre dragoste si alte tresariri. Imi place acuitatea cu care traiesc fiecare senzatie noua. Imi place frenezia lor.
Cineva mi-a spus ca ne inraim cu fiecare greseala pe care o facem. Ar fi lesne sa fac inventarul granulelor de suflet pe care le-am lasat astfel pe drum. Am pierdut insa sirul celor pe care le-am ratacit fiindu-mi teama sa gresesc.

~

Se indura cineva sa-i aminteasca premierului cum se articuleaza in fond lunile anului? Suntem de-abia in fébruarie! Noroc totusi ca trecuram de iánuarie! Cine stie ce ne asteapta... Ma exaspereaza ! Intelegem ca e mai pretios asa, in unicitatea lui, dar noi ce vina avem?

~

Ma luptam cu un dulau in zapada. Reusise sa-mi inhate incheietura, iar eu obosisem chinuindu-ma sa-i desclestez falcile cu cealalta mana. Cand n-am mai suportat, mi-a trecut prin minte ca ar putea fi un vis. Am deschis ochii, ma durea incheietura si mi-era frig. Straduta in panta, nemiscata in lumina generoasa a felinarului, vazuta prin fereastra mica de la etaj, m-a linistit. M-am lipit de calorifer, am urmarit fulgii isterici si m-am gandit ce lesne ar fi daca am putea evada intr-un mod similar si din cosmarurile diurne.

a woman with a mission

I know a little sad girl out there who could use a few words. O sa-i spun sa se aseze cuminte, cu obrazul in palma si cu piciorul indoit sub ea, s-o asculte pe Janice Joplin cantandu-i si sa lectureze, ca si cum cuvintele astea, dintre toti oamenii de pe pamant, am ales sa i le spun ei.


Ultima data cand am spus "imi place la nebunie" m-am gandit ca ar trebui sa inventez diverse nuante pentru expresie ca sa fac o ierarhie justa in multimea acestora.
Intr-o zi am vrut sa inot. Daca ineptia cu datul timpului inapoi ar fi de conceput, acesta ar fi unul din cele cateva lucruri pe care as alege sa le fac mult mai din vreme. Cand ies pe strada si e vreme rea, am grija sa nu cad. Daca mi-as rupe un picior, de pilda, n-as mai putea inota. Ma simt norocoasa ca am gasit lucrul acela care imi aduce atata bucurie si pe care nu trebuie sa astept sa mi-l daruiasca cineva. Pasiunea vine cu timpul, cum spun batranii. Primul contact cu apa n-a anticipat revelatia de mai tarziu. E ca si cu unii oameni, stiu sigur ca ti s-a intamplat cel putin o data sa treaca ani pana sa il descoperi pe omul care a fost mereu langa tine. Pragmatic vorbind inotul e o binefacere, eu nu calculez in termeni de calorii. E liniste, iar tu aluneci imprumutand din limpezimea apei, curand iti dai seama ca acolo nu trebuie sa faci nimic altceva, doar sa inoti. Nu trebuie sa gandesti. Nu trebuie sa demonstrezi. Esti doar tu. Singur, fata in fata cu vointa ta. Pe care intr-o zi ajungi s-o manevrezi cum vrei. Cand iesi din apa ai senzatia ca la o adica ai putea chiar zbura. Nu ma laud cu performantele pentru ca nu ele sunt scopul, dar imi amintesc ce chin a fost inceputul, cand plecam acasa temandu-ma ca n-am sa reusesc niciodata. Dar ce implinire cand mi-am dat seama ca a devenit atat de lesne incat nu e necesar sa ma concentrez. Aceasta e ancora mea. Una din ele. Imaginandu-mi ziua cand o sa-mi bag picioarele in apa, simt fluturasi in stomac. Cam ca aceia. Sau or fi chiar ei. Data viitoare o sa-ti povestesc cum e cand fac margele.
Pana atunci te anunt ca suntem singuri cu totii. Oricum am fi, in fond suntem tot singuri. Si pentru ca suntem atat de diferiti, suntem fiecare singuri in felul nostru. Singur nu inseamna neaparat urat, rau, sau inadecvat. E doar chestiune de contratimp.
Cea mai neproductiva atitudine pe care o poti avea incercand sa scapi de singuratate e sa te agati de oameni, sa crezi ca cineva, oricine ar fi acela, ar putea schimba ce se intampla cu tine prin simpla lui prezenta. Oricat de fermecatori, binevoitori, disponibili, ceilalti nu te pot scapa de tinele, cu care pana la urma nu doar ca trebuie sa te obisnuiesti, dar trebuie sa inveti sa iti placa. Petrecem mai mult timp curtandu-i pe ceilalti decat ingrijindu-ne de noi insine. Nu spun ca e complet lipsit de sens. Pana la urma cei de care ne inconjuram sunt oglinda noastra. Dar sunt atatia care vin si pleaca din vietile noastre fara sa lase vreun semn al trecerii lor, incat devine legitim sa fim selectivi pana la limita imprudentei. De ce-ai sacrifica singura clipa pe care esti sigura ca o ai - cea de acum - cautand pe cineva cu care s-o petreci. Sa fii cu cineva doar ca sa nu fi singur e felul de tristete iremediabila pentru care nu cunosc leacul. Dar stiu retete care sa umple timpul cat esti singur, dar nu te intereseaza de ce sau daca pentru cat timp nu se traduce cumva in vesnicie. Contrar asteptarilor, sunt suficient de multe lucrurile pe care le poti realiza si de care sa te poti bucura pe deplin chiar daca nu le impartasesti - de pilda, sa faci, in loc sa cauti sau sa astepti. Invingatorii nu impart victoria. Rasfata-te, cunoaste-te, transforma o provocare intr-o dependenta, pentru sufletul tau nu trebuie sa dai socoteala. Cand ti se pare ca ai mers prea departe, afla ca suntem astfel facuti ca aproape pentru orice putem gasi si justificare si remediu. Deocamdata asculta melodia asta, Sit there, hmm, count your fingers , what else, what else is there to do, little girl blue... sit there, count those raindrops, feel 'em falling down, honey, all around you... Honey, don't you know it's time, I feel it's time, somebody told you 'cause you got to know that all you ever gonna have to count on, or gonna wanna lean on, it's gonna feel just like those raindrops do when they're falling down, honey, all around you. I know you're unhappy. ... I know just how you feel.
Intr-o zi, cand n-ai sa te gandesti, te vei trezi ca te topesti uitandu-te in ochii cuiva. Nu pentru ca asa spun eu acum, ci pentru ca asa trebuie sa fie. Si atunci o sa gasesti toata rabdarea din lume sa faci lucrurile incet. Cele mai minunate intamplari se construiesc incet si cu rabdare nu pentru ca asta ar fi o garantie ca le face mai durabile, ci ca sa te bucuri cu totul de fiecare bucatica. Abia atunci toate vor fi posibile. Pentru ca tu o sa crezi ca orice e posibil. Intai o sa te bucuri ca exista, apoi ca poti sa-i spui buna dimineata si ca poti la o adica imparti, ca sa-i spui apoi noapte buna.
Incepi prin a te uita in cei mai limpezi ochi albastri din lume si o sa stii ce trebuie sa faci.
Buna dimineata.

to be or not to be happy

Bun. Sa zicem ca azi n-a fost o zi de care o sa-mi amintesc saptamana viitoare. Ma rog. Nu discut natura ratacirii, n-am sa insir nici cum se manifesta, asa ca pot sa trec mai departe fara sa-mi fac griji ca presupusa mea tinuta rezonabila ar putea iesi sifonata. Zilele trecute m-a salvat din starea asta un balon de spuma. Atat de tare m-a intrigat cum isi facea de cap, aparut din senin, colorat si dansand in ritmul aburilor, ca l-am urmarit minute in sir, ba chiar l-am impulsionat in voiajul lasciv prin inaltimile baii, uitand de restul. Azi m-am gandit ca ar fi util sa incerc sa fac eu ceva cel putin la fel de inedit si care sa produca un rezultat similar. Prin urmare, am gatit. Bucataria imi produce o mare stingherela si ma tine incordata, deci nu-mi lasa resurse sa ma concentrez la altceva. Unele lucruri pur si simplu nu sunt pentru unii oameni. Nu-mi place sa mananc, probabil de aceea nu-mi place nici sa gatesc. Sau viceversa, nu mai stiu. Not today. Sau, mai bine, nu si anul acesta. Pentru ca in sfarsit avem - eu si cu mine, un obiectiv rezonabil care sa ne intretina imaginatia si abilitatile anul acesta - invatam sa gatim. Mai aproape n-am gasit nimic care sa ma motiveze, asa ca m-am uitat in jur si mi-a trecut prin minte ca ordinea si curatenia s-ar potrivi cu o bucatarie in care sa miroasa a bunatati. Si amintindu-mi ca, atunci cand imi placea nespus sa mananc, radeam atat de autentic si intens, incat ii faceam si pe altii sa rada, anticipez ca s-ar putea schimba ceva si in sensul asta.
In plina actiune ma suna I. God, I love her, she should know. Se gandea la mine tocmai iesind de la bazin, unde a ajuns prima data anul asta. Just to remind me how wonderful it is. Eu n-am ajuns. Gatesc, o anunt eu. Alice, ma dezamagesti. Well, she knows me. Trece in revista, apasat, sacadat, cum stie ea, mucalita, toate motivele din lume sa fim fericite, ea care stie ca fericirea inseamna, de pilda, sa te poti duce la baie cand ai nevoie mai mare. Imi spune ca, pe deasupra, am talent, iar ea are talent sa aprecieze. In fond, are dreptate, chiar suntem fericite. Cine are nevoie de mai mult?
Restul izmenelilor ma pregatesc serios sa le exclud din programul zilnic.

baietii buni

Te cred in stare de orice....
Ma flatezi, dar am si eu limitele mele, raspund razand.
Dialogul are loc mai ales in legatura cu presupusul meu talent de petitoare. Imi place sa imi imaginez ca pot sa fac o vraja care sa aduca oamenii impreuna. Mi-e usor sa-i fac sa vorbeasca, uneori am senzatia ca vad prin ei si ca stiu precis care e starea de care au nevoie. In fond ma bazez intuitiv pe faptul ca marea dragoste e un concept suficient de vast si speculat in fel si chip, iar uneori e nevoie doar de o imprejurare care sa creeze iluzia peste care oamenii sa inceapa sa construiasca. Nu fac decat sa speculez in favoarea lor teama de a fi singuri, cea care-i face disponibili aproape oricand, nu mai trebuie decat sa arunci peste un pumn de magic dust. Mi-a iesit de cateva ori.
Cand se uita la desene animate, Sasha isi face loc in jur sa poata imita personajele care ii plac. Intr-o zi repeta probabil un rol - nu te ascunde, dragostea te va gasi. Replica lui ilustreaza cel mai bine sensul rolului de cupidon pe care mi-l asum eu uneori. Le reamintesc ca pentru a gasi trebuie sa fii mai ales disponibil.
First things first. Nu cred in zana buna si cu atat mai putin in fat-frumos. In transarea chestiunii sunt de cele mai multe ori cinica, pentru ca nevoile cele mai intense sunt cele de baza, oricat de sofisticati sunt oamenii. Si am si o regula - sa nu ma amestec in socotelile oamenilor care stiu sa fie singuri.
De curand l-am cunoscut pe A., intai din relatari care il puneau intr-o lumina foarte favorabila, iar ulterior ne-am intalnit. Stiam deja ca e plin de calitati, nu ramanea decat sa treaca testul prezentei.
Nu e expansiv dar e suficient de volubil cat sa-l faca mai mult decat agreabil. Pe scurt, nu prea ai ce sa-i reprosezi. N-am sa trec in revista fiecare detaliu, nu pot sa omit insa ca omul are o multime de pasiuni. De cand ma stiu am pledat in favoarea oamenilor astia, fiindca ei stiu bine ce valoare are timpul si implinirea pe care ti-o da oricare ar fi indeletnicirea in care pui tot ceea ce esti, dar, si mai important, n-au resurse pentru lucruri mici. E economist si informatician, practica cu succes automodelismul si e pasionat de astro-fizica. Imi povestea ca face acum experimente in legatura cu nu stiu ce magnetism. L-am adus simplu unde am vrut, eu zic c-ar fi util sa te apleci nitel si asupra magnetismului uman. A ras, am incercat, dar se pare ca n-a functionat. Stii ca am cerut-o si de nevasta. Ti-a povestit? Anul trecut in decembrie... Am ridicat din umeri, ca sa-mi povesteasca el. Naturaletea e lucru greu de disimulat. Ma uitam lung la el, povestea o stiam deja, imi ramasese doar gandul ca singuratatea lui trebuie sa fie o mana cereasca pentru singuratatile atator femei.
Cunosc insa una pentru care ramane doar un prieten bun, la care n-ar renunta pentru nimic in lume. Am sunat-o chiar din masina cand am plecat de la el s-o intreb daca mai e vreo sansa sa se razgandeasca. Nu pentru moment, dar nu se stie niciodata, rade ea dupa ce ii impartasesc impresia mea. In dreapta, un prieten revoltator de tanar asculta cuminte. Cand am incheiat conversatia zgomotoasa, amicul, peste masura de patruns, postuleaza, auzi, draga, voi n-ati aflat ca barbatii despre care vorbesti ca de niste iepurasi draguti n-au nicio sansa?
Asadar e stiut ca baietii buni raman mai mereu solutia de backup.

-14 °C

Ce-ti ramane de facut cand nu mai suporti frigul?